Via Ferrata Vadu Crisului – Peretele Zânelor (Mocănița)

Descriere Via Ferrata Vadu Crisului – Peretele Zânelor (Mocănița)

Zona: Vad, Peretii Mari

Sezon: tot anul.

Taxă: 100 lei / persoană cu echipament și ghid de la club (grup min. 3 pers) | 130 lei / persoană cu echipament și ghid de la club (grup min. 2 pers) | 280 lei cu echipament și ghid de la club pentru o singură persoană | acces gratuit cu echipament propriu. Taxă de urgență pentru grupuri fără programare prealabilă 100 lei (nu garantăm că acest serviciu e disponibil întotdeauna).

Orice donație/sponsorizare ne ajută să deschidem noi trasee și/sau să întreținem traseele existente. Ne poți trimite suma cu care dorești să ne ajuți prin revolut la 0747446656 sau în contul clubului CASSIO Montana deschis la OTP Bank: RO85OTPV221001265070RO01

Pentru orice nelămurire sau informație suplimentară ne poți scrie pe adresa info@cassiomontana.org

Pentru rezervări vă rugăm să sunați la numărul de telefon 0747446656. Este recomandat accesul cu ghid din partea Clubului sau a altor ghizi de la cluburi/firme de specialitate.

Via ferrata Vadu Crisului

Desi nu e traseu de “alpinism” , il semnalam (mai ales pentru sectiunea GPS) deoarece se pare ca sunt multi amatori de asemenea “aventura” (chiar si nealpinisti).

Un castig exista in mod evident : se pot vedea traseelede alpinism din apropiere, din unghiuri inedite (aviz fotografilor). Iar la o adica, traseul se poate parcurge si intr-o maniera “alpina”(de catarare), folosind pentru asigurari diversele puncte fixe intalnite pe parcurs ; (mai mult , cu oarece cunoastere si dexteritate, se poate folosi chiar si ca traseu de coborare din traseele din Peretii Mari…).

Traseul are o diferenta de nivel de 120 m, iar cablul ce urmareste linia traseului are o lungime de 150 m (ultimii 50 m oferind o panorama spectaculoasa asupra Defileului).

Nu consideram necesara descrierea pasajelor; lasam placerea descoperirii lor de catre cei dispusi sa le parcurga. Dam totusi diagrama GPS pentru a fi gasita mai usor intrarea in traseu (aflata la capatul unui grohotis, la baza unui culuar cu destula vegetatie-curatata-). Mentionam doar faptul ca, pe parcursul ascensiunii, in stanga, vom avea mai mereu linia de gujoane din traseul “Trandafiru Salbatic” (traseu de catarare).

Traseului de VIA FERRATA, noi ii zicem “Mocanita”, desi, NU avem in nici un caz pretentia ca aceasta sa fie denumirea consacrata (ii zice fiecare cum doreste).

Via Ferrata

Contributia materiala in realizarea traseului, apartine exclusiv de Salvamont Bihor, Clubul nostru avand doar un aport in munca la materializarea proiectului (si la proiect am mai venit cu ceva idei-dar cam atat-).

            Uram ” temerarilor “ ascensiune frumoasa si in deplina siguranta (atentie deosebita la echipamentul specific de via ferrata!!! – NU cu improvizatii).