Topo Paradisu Pierdut
Zona: Vad, Iesire defileu stanga
Dificultate: 3B/6+ & 3A/6- | Lungimi: 2 | Coarda: 40m | Bucle: 20 – scurte
Amenajare: spituri. Sezon: primavara, vara, toamna.
Traseul a fost parcurs prima data in 1985 de Pauta Adrian si Teodor Borodan; iar apoi, a fost reamenajat (aparand si varianta directa – ISIS) in anul 2003, de echipa Adrian Pauta , Razvan Mosoiu si Radu Pauta, in amintira scolii de alpinism SPAL ’85 (coordonata de regretatul Niculae Baticu). A fost si o placa comemorativa, pusa in amintirea acestui pionier al aplinismului romanesc, doar ca… unii (obsedati doar de prezentul Lor) au vandalizat placa, profanand memoria acestui om (sa vedem cine o sa-si aduca aminte de Ei, peste timp…).
L1. Traseul pleaca din stanga unei mici grote (Grota de Ploaie), pe o zona framantata si usor friabila. La inceput, stanca mai “arunca” putin in afara, apoi devine treptat usor cazuta, dar, si cu prize mai mici. Spre finalul lungimii , parcurgem un diedru deschis (si cu praguri), care ne duce pe o brana comoda, unde regrupam.
L2. De aici, sunt doua variante : drept in sus (ISIS), pe o stanca curata si sanatoasa (varianta mai noua), sau, arcuit spre dreapta (OSIRIS), care ocoleste spre dreapta, pe niste praguri, uneori inierbate (varianta initiala); ambele variante ajung in acelasi loc de regrupare, pe un prag comod (de unde se iese lejer in padure, putand prinde in dreapta Valcelul de Coborare).
Deci, ISIS : un diedru putin surplombat, ne scoate pe o fata cu prize mici dar bune, dupa care trecem cateva saritori, si ajungem pe un prag comod, unde regrupam.
Sau, OSIRIS : traversam cativa metri la dreapta pe niste praguri, apoi ascendent oblic spre dreapta, pe alte praguri (inierbate) si apoi, oblic spre stanga, pe un culoar inierbat, pana pe acelasi prag, unde regrupam.
Coborararea se poate face si in rapel (direct sau fractionat – in functie de ce coarda dispunem). Traseul este scurt, dar nu a fost conceput ca traseu de escalada. E bun, sa zicem, la inceput de sezon (de acomodare cu stanca si cu manevrele). Oricum, Vadu duce lipsa de trasee “usoare”.